Această secțiune oferă o prezentare clară și structurată a principalilor termeni folosiți în tenis – de la concepte legate de scor și formatul meciului, până la tehnici de execuție, principii tactice și terminologie specifică competițiilor.
1. Terenul de tenis
Terenul de tenis are formă dreptunghiulară și este împărțit în două jumătăți egale de un fileu amplasat la mijloc. Suprafața de joc este marcată cu linii albe care delimitează zonele de joc pentru partidele de simplu și dublu. Liniile laterale exterioare definesc marginile terenului pentru meciurile de dublu, în timp ce liniile laterale interioare sunt utilizate în meciurile de simplu.
În apropierea fileului, fiecare jumătate de teren este împărțită de linia de serviciu (trasată la 6,40 metri de fileu) și de linia centrală de serviciu (sau linia mediană), rezultând două careuri de serviciu egale. La executarea serviciului, mingea trebuie trimisă în diagonala opusă, într-unul dintre aceste careuri. Zona aflată între linia de serviciu și fileu este cunoscută ca zona de serviciu, iar spațiul dintre linia de fund și linia de serviciu este utilizat în timpul schimburilor de mingi.
Pe lângă aceste elemente, terenul mai include linia de fund (baseline), de unde se servește, și culoarul de dublu, aflat de-o parte și de alta a terenului, utilizat exclusiv în meciurile de dublu.
Elementele-cheie ale terenului:
Fileu – este plasa care desparte în mod egal cele două jumătăți ale terenului de tenis. Are o înălțime de 0,914 metri la mijloc și 1,07 metri la extremități, fiind susținut de doi stâlpi poziționați în afara terenului, la 0,91 metri de liniile laterale de dublu. Partea sa superioară este întărită cu o bandă albă, care îi oferă stabilitate și marchează clar limita de sus a fileului.
Linia de fund – este linia care marchează capătul fiecărei jumătăți de teren, fiind paralelă cu fileul și situată la 11,89 metri distanță de acesta. La serviciu, jucătorul trebuie să se afle în spatele liniei de fund în momentul lovirii mingii. Călcarea sau depășirea acestei linii înainte de execuția serviciului reprezintă o greșeală de picior („foot fault”).
Linii laterale – marchează marginile terenului pe lungime și diferă în funcție de tipul meciului. Pentru jocurile de simplu, liniile laterale sunt distanțate la 8,23 metri una față de cealaltă, delimitând terenul „îngust”. În cazul meciurilor de dublu, se utilizează o lățime totală de 10,97 metri, care include și spațiul suplimentar dintre liniile de simplu și cele de dublu, cunoscut sub denumirea de culoar de dublu.
Culoar de dublu – fâșiile laterale de teren aflate de-o parte și de alta a terenului de simplu, fiecare având o lățime de 1,37 metri. Aceste zone lărgesc suprafața de joc pentru meciurile de dublu. În partidele de simplu, mingile care cad în culoar sunt considerate afară, însă în meciurile de dublu ele sunt valabile și fac parte din terenul de joc.
Linia de serviciu – linie trasată paralel cu fileul, la 6,40 metri distanță de acesta, în interiorul fiecărei jumătăți de teren. Împreună cu fileul și liniile laterale de simplu, formează zona de serviciu – spațiul în care mingea trebuie să aterizeze la executarea serviciului.
Linia centrală de serviciu – linie trasată perpendicular pe fileu, la mijlocul fiecărei jumătăți de teren. Ea împarte zona de serviciu în două careuri egale: unul pe partea dreaptă și unul pe partea stângă. Această linie delimitează clar direcția în care trebuie trimis serviciul, în funcție de rândul de servire.
Careul de serviciu – oricare dintre cele patru zone dreptunghiulare aflate câte două de fiecare parte a fileului, în care mingea trebuie să cadă la executarea serviciului. Fiecare jumătate de teren cuprinde un careu pe partea dreaptă (numit și careul de egalitate, deoarece se folosește la scor egal, 40–40) și un careu pe partea stângă (denumit careul de avantaj, utilizat la avantaj sau atunci când numărul total de puncte jucate în game este impar).
Marcajul central – o linie scurtă trasată pe mijlocul fiecărei linii de fund, care împarte zona de serviciu în două părți. La serviciu, jucătorul trebuie să se afle între marcajul central și linia laterală, fără a călca peste marcaj înainte de lovirea mingii.
Back court / Zona din spate – porțiunea de teren cuprinsă între linia de fund și linia de serviciu. Este adesea denumită și zona nimănui, deoarece jucătorul aflat aici se află într-o poziție dezavantajoasă: prea departe pentru a ataca eficient la fileu, dar prea aproape pentru a returna confortabil mingile lungi. În general, jucătorii evită să rămână mult timp în această zonă în timpul schimburilor.
Zona de forehand – partea terenului care corespunde brațului cu care jucătorul ține racheta. Pentru un jucător dreptaci, zona de forehand se află în partea dreaptă a terenului propriu. În cazul unui jucător stângaci, această zonă este pe partea stângă. Lovitura de forehand se execută, de regulă, din această parte a terenului.
Zona de backhand – partea terenului corespunzătoare brațului nondominant, din care jucătorul execută lovitura de rever. Pentru un jucător dreptaci, zona de backhand se află pe partea stângă a terenului propriu; pentru un stângaci, aceasta este situată pe partea dreaptă. Din punct de vedere tactic, mingile sunt adesea trimise în această zonă, considerată de regulă mai vulnerabilă decât cea de forehand.
2. Scorul și sistemul de punctaj
Un meci de tenis este alcătuit din mai multe seturi, iar fiecare set este format dintr-un număr de game-uri. La rândul lor, game-urile sunt compuse din puncte. Cu alte cuvinte, jucătorii adună puncte pentru a câștiga game-uri, game-uri pentru a câștiga seturi și seturi pentru a câștiga meciul.
Deși la prima vedere poate părea complicat, sistemul devine ușor de înțeles odată ce sunt clare regulile fiecărei etape.
Game (Ghem) – reprezintă unitatea de bază a scorului într-un meci de tenis. Este un joc format dintr-o succesiune de puncte, care nu urmează o numerotare simplă 1,2,3…, ci evoluează astfel: 0 (love), 15, 30, 40, game. Fiecare joc pornește de la 0–0 (love–love).
Dacă ambii jucători ajung la 40–40, se intră în situația de deuce (egalitate). De aici, este nevoie ca un jucător să câștige două puncte consecutive pentru a închide game-ul. Primul punct după deuce se numește avantaj. Dacă jucătorul aflat la avantaj pierde următorul punct, scorul revine din nou la egalitate, iar secvența se repetă.
Set – un set este alcătuit dintr-o serie de game-uri. Pentru a câștiga un set, un jucător trebuie să câștige cel puțin 6 game-uri, având un avans de minimum două game-uri față de adversar. Dacă scorul ajunge la 6-6, pentru a decide câștigătorul setului se joacă un tiebreak.
Tie-break – sistem de departajare utilizat atunci când scorul într-un set ajunge la 6-6, pentru a evita prelungirea excesivă a setului. Tie-break-ul este un tip special de game, în care punctele sunt numărate într-o ordine simplă (0, 1, 2, 3… în loc de 15, 30, 40). Primul jucător care ajunge la 7 puncte, având o diferență de minimum două puncte față de adversar, câștigă tie-break-ul și, implicit, setul cu scorul de 7-6. Dacă ambii jucători ajung la 6 puncte în tie-break, jocul continuă până când unul dintre ei câștigă cu o diferență de două puncte.
Meci – reprezintă partida completă dintre joi jucători. Un meci de tenis este câștigat de jucătorul care se impune în două seturi din trei (acesta fiind formatul cel mai frecvent întâlnit) sau în trei seturi din cinci, în cazul meciurilor masculine din turneele de Grand Slam. Meciurile feminine și majoritatea competițiilor din circuitul ATP și WTA sunt jucate în sistem „cel mai bun din trei seturi”.
Break – reprezintă câștigarea unui game pe serviciul adversarului. Un break este considerat un avantaj important, deoarece jucătorul care servește are, teoretic, șanse mai mari să câștige game-ul. Expresia “a face break” înseamnă a reuși să îți adjudeci game-ul în care oponentul a servit.
Rebreak – reprezintă realizarea unui break imediat după ce jucătorul a pierdut propriul game de serviciu. De exemplu, dacă jucătorul A își pierde serviciul (oponentul B face break), iar în game-ul imediat următor jucătorul A reușește la rândul său un break pe serviciul lui B, atunci A a făcut rebreak (a recuperat break-ul).
Minge de break / set / meci – minge de break înseamnă că jucătorul aflat la primire are oportunitatea de a câștiga game-ul pe serviciul adversarului, situație care apare atunci când jucătorul are avantaj în game-ul respectiv (de exemplu, la scorul 30-40, 15-40 etc.) și poate reuși un break dacă câștigă următorul punct. Minge de set apare atunci când unul dintre jucători are șansa de a câștiga setul cu următorul punct jucat, iar minge de meci indică faptul că unul dintre jucători va câștiga partida dacă câștigă următorul punct.
3. Serviciul
Fiecare punct într-un meci de tenis se începe prin serviciu.
Serviciu – este procedeul prin care mingea este pusă în joc la începutul fiecărui punct. Jucătorul care servește aruncă mingea în sus și o lovește cu racheta înainte ca aceasta să atingă pământul, direcționând-o peste fileu, în diagonală, în careul de serviciu al adversarului. Serviciile se execută alternativ din dreapta și din stânga terenului, în funcție de scor: la scoruri pare sau „egalitate” (0-0, 15-15 etc.) serviciul se face din partea dreaptă, iar la scoruri impare din partea stângă.
Primul serviciu / Al doilea serviciu – la începutul fiecărui punct, jucătorul are două încercări de a trimite mingea corect în terenul advers. Dacă primul serviciu este greșit (mingea nu aterizează corect în careul de serviciu), jucătorul are dreptul la o a doua încercare, numită al doilea serviciu. De obicei, jucătorii aleg să servească cu mai multă precauție la al doilea serviciu, pentru a evita o dublă greșeală.
As – este un serviciu direct câștigător, lovit astfel încât mingea aterizează regulamentar în careul de serviciu advers, iar adversarul nu reușește să o atingă cu racheta. Un as reprezintă lovitura ideală la serviciu, fiind de obicei foarte rapidă și bine plasată.
Greșeală la serviciu (Fault) – se referă la un serviciu ratat, în care mingea aterizează în afara careului de serviciu corespunzător. Orice serviciu nereușit (care este considerat „out” sau lovește fileul) este contabilizat ca o greșeală la serviciu. Dacă jucătorul face o greșeală la primul serviciu, are dreptul la o a doua încercare. Două greșeli consecutive duc la pierderea punctului.
Dublă greșeală – situația în care jucătorul aflat la serviciu ratează atât primul, cât și al doilea serviciu. În această situație, adversarul câștigă punctul.
Greșeală de picior (foot-fault) – este eroarea comisă de jucătorul aflat la serviciu atunci când calcă sau depășește linia de fund (sau prelungirea acesteia, spre lateral) înainte de a lovi mingea. Această greșeală este considerată o greșeală de serviciu, deoarece jucătorul servește dintr-o poziție neregulamentară. Arbitrul semnalează greșeala, dacă aceasta are loc.
Let (Neț) – reprezintă repetarea serviciului în urma unei întreruperi. Cel mai frecvent, un let este anunțat atunci când mingea de serviciu lovește banda superioară a fileului (neț) și cade totuși în careul de serviciu corect. În acest caz, serviciul se repetă, fără a pierde dreptul la primul sau al doilea serviciu. De asemenea, un let poate fi dictat de arbitru și în alte situații care întrerup jocul imediat după serviciu, cum ar fi, de exemplu, o altă minge intrată pe teren. În acest caz, punctul se rejoacă.
4. Lovituri de bază și procedee tehnice
Loviturile de bază în tenis sunt modalitățile fundamentale de a lovi mingea cu racheta pe parcursul jocului. Acestea includ loviturile executate din spatele terenului (de la linia de fund) – forehand și backhand – dar și loviturile efectuate la fileu, cum ar fi voleul și smash-ul. Pe lângă acestea, există și lovituri speciale, folosite în anumite situații, cum ar fi lob-ul sau scurta.
Forehand – lovitura de forehand este executată pe partea mâinii dominante a jucătorului. Pentru un jucător dreptaci, aceasta se realizează din partea dreaptă a corpului, iar pentru un stângaci, din partea stângă. Forehand-ul este, de obicei, lovitura mai naturală și mai puternică, fiind folosită frecvent pentru a controla schimburile de mingi de pe fundul terenului. Această lovitură permite un control mai bun asupra direcției și forței aplicate mingii, fiind esențială pentru atacuri rapide și plasamente precise. Forehand-ul poate fi realizat cu o singură mână și este, de regulă, lovitura preferată pentru majoritatea jucătorilor, datorită faptului că oferă mai multă stabilitate și putere.
Backhand – lovitura de backhand este executată pe partea opusă mâinii dominante a jucătorului. Pentru un jucător dreptaci, aceasta se realizează din partea stângă a corpului, iar pentru un stângaci, din partea dreaptă. Backhand-ul poate fi realizat cu o singură mână sau cu două mâini, iar alegerea între aceste variante depinde de preferințele și stilul jucătorului. De obicei, backhand-ul este folosit pentru a returna mingi care vin din partea opusă forehand-ului, iar în jocul de pe fundul terenului, această lovitură este esențială pentru menținerea ritmului și a direcției schimburilor de mingi.
Voleu – lovitura de voleu este executată înainte ca mingea să atingă solul, în timpul unui schimb rapid de mingi la fileu. Aceasta se realizează printr-o mișcare scurtă și fermă a rachetei, de obicei din poziție aproape verticală, pentru a direcționa mingea în terenul adversarului. Această lovitură este esențială în jocul de la fileu.
Demi-voleu – demi-voleul este o lovitură executată aproape de fileu, atunci când mingea nu ajunge să fie lovită complet în aer, ci în momentul în care se află la mică înălțime față de teren. Este folosit în special când jucătorul trebuie să intercepteze o minge rapidă sau cu un unghi mai strâns. Această lovitură permite jucătorului să păstreze controlul asupra jocului, menținând presiunea asupra adversarului și reducându-i timp de reacție.
Lob – lobul este o lovitură executată cu scopul de a trimite mingea într-o traiectorie înaltă, de obicei deasupra capului adversarului, astfel încât aceasta să cadă în partea din spate a terenului. Această lovitură este utilizată în special pentru a depăși un adversar aflat prea aproape de fileu sau pentru a câștiga timp atunci când jocul este rapid.
Smash – smash-ul este o lovitură puternică executată de obicei deasupra capului, cu scopul de a trimite mingea într-o traiectorie rapidă și precisă către terenul adversarului. Aceasta este utilizată atunci când mingea vine înaltă, iar jucătorul o lovește cu racheta deasupra capului, într-o mișcare de tip „serviciu”, dar cu o forță mult mai mare. Smash-ul este de obicei folosit pentru a încheia un punct, având un impact semnificativ asupra ritmului jocului, fiind dificil pentru adversar să riposteze eficient, mai ales atunci când mingea este plasată corect.
Stop – stopul este o lovitură delicată, executată cu scopul de a face mingea să cadă aproape de fileu, într-o zonă foarte apropiată de linia de serviciu a adversarului. Aceasta este realizată cu o mișcare scurtă și controlată a rachetei, de obicei cu o rază mică de lovire, astfel încât mingea să capete o traiectorie joasă și să fie greu de ajuns de către adversar. Stopul este o lovitură surprinzătoare, folosită frecvent pentru a contracara un adversar care este prea în spate pe teren sau pentru a întrerupe ritmul unui schimb rapid de mingi.
Passing shot – lovitură de passing, utilizată pentru a trimite mingea pe lângă un adversar aflat la fileu, suficient de departe încât să nu poată ajunge la ea. De obicei, se execută din spatele terenului (de la linia de fund) atunci când adversarul se află la fileu. Scopul este de a depăși adversarul, fie pe lângă el (lung de linie sau cross), fie printr-un lob înalt.
Retur – lovitura de returnare a serviciului, executată de jucătorul aflat la primire la începutul fiecărui punct. Returul are rolul de a răspunde mingii servite de adversar, iar un retur bine plasat poate contracara avantajul serviciului. Jucătorii experimentați tind să execute retururi agresive, fie cu o plasare precisă și un unghi dificil de anticipat, fie cu un retur direct câștigăto
Raliu – seria de lovituri succesive executate de cei doi jucători pe durata unui punct, până când acesta se încheie. Raliul începe de obicei după serviciu și retur, dacă mingea rămâne în joc, și poate include zeci de lovituri alternante între adversari. Durata și intensitatea raliurilor variază în funcție de stilul de joc al fiecărui jucător și de tipul de suprafață (de exemplu, pe zgură, raliurile sunt, de obicei, mai lungi).
5. Efecte și direcții de lovire
Pe lângă execuția de bază, loviturile în jocul de tenis pot avea diverse efecte (rotații) sau pot fi direcționate strategic în anumite zone ale terenului.
Lovitură plată – lovitură executată cu fața rachetei perpendiculară pe direcția de zbor a mingii, fără a-i imprima rotație. Mingea lovită plat urmează o traiectorie relativ dreaptă și are o săritură moderată. Această lovitură este apreciată pentru viteza sa, deoarece mingea nu beneficiază de rotație care să-i frâneze deplasarea, fiind folosită de obicei pentru a obține un serviciu rapid, dar mai puțin sigur.
Topspin (Lovitură liftată) – efect de rotație înainte imprimat mingii prin lovirea acesteia de jos în sus. Racheta „perie” mingea dedesubt și din spate spre înainte, determinând-o să se rotească înainte, în direcția de zbor. O minge lovită cu topspin trece mai înalt peste fileu și coboară brusc în terenul advers, având o săritură înaltă și imprevizibilă. Această lovitură oferă un grad mare de siguranță, deoarece mingea are tendința să cadă în teren datorită rotației sale, și este frecvent utilizată în jocul modern, mai ales pe zgură.
Slice (Lovitură tăiată, Backspin) – efect invers aplicat mingii, realizat prin lovirea acesteia de sus în jos și „măturarea” ei în sensul opus deplasării. Slice-ul imprimă mingii o rotație retrogradă, reducându-i viteza și coborându-i traiectoria. O minge tăiată va sări mai puțin la contactul cu terenul și poate „pluti” ușor în aer, perturbând ritmul adversarului. Această lovitură este frecvent utilizată la rever (în special de jucătorii care execută rever cu o singură mână), fiind utilă pentru defensivă sau pentru a adăuga variație în joc. De asemenea, se folosește și la serviciu, sub forma unui serviciu cu efect lateral-tăiat.
Efect (Spin) – termen general care se referă la rotația imprimată mingii în timpul loviturii. Există mai multe tipuri de spin: topspin (efect liftat, mingea se rotește înainte), backspin (efect tăiat, mingea se rotește înapoi) și sidespin (efect lateral). Efectul influențează comportamentul mingii, cum ar fi traiectoria în aer, viteza de cădere, direcția săriturii și înălțimea acesteia după impact. Stăpânirea diferitelor tipuri de efect permite jucătorilor avansați să controleze mai bine mingea și să își surprindă adversarii.
6. Stiluri de joc și tipuri de jucători
În tenisul modern, jucătorii adoptă adesea stiluri de joc diferite, în funcție de propriile atuuri și de suprafața de joc.
Jucător de baseline (baseliner) – jucător care preferă să stea în spatele terenului, aproape de linia de fund, și să construiască punctele prin lovituri constante de forehand și backhand de la distanță. Un baseliner lovește majoritatea mingilor din back court și, de obicei, nu avansează la fileu. Acest stil de joc pune accent pe raliuri lungi, consistență și forță din zona liniei de fund.
Joc de serviciu-voleu (serve-and-volley) – stil de joc agresiv în care jucătorul care servește avansează imediat la fileu după serviciu, pentru a prelua mingea cu un voleu. Un adept al serviciu-voleu folosește serva ca armă principală, punând presiune pe adversar și încercând să încheie rapid punctul la fileu.
Jucător “all-court” (complet) – jucător versatil care stăpânește atât jocul de baseline, cât și jocul la fileu. Acest tip de jucător poate tranzita cu ușurință între defensivă și ofensivă, adaptându-se la diferitele stiluri ale adversarului. Stilul all-court presupune abilități tehnice variate, incluzând lovituri puternice de pe fundul terenului, dar și voleuri și lovituri de finețe la fileu.
7. Lovituri câștigătoare și greșeli
Loviturile câștigătoare sunt cele care încheie punctul rapid și eficient, demonstrând abilitatea jucătorului de a domina jocul. Pe de altă parte, greșelile, fie ele neforțate sau forțate, pot schimba cursul unui punct, iar un număr prea mare de astfel de erori poate afecta negativ performanța unui jucător.
Lovitură direct câștigătoare (Winner) – lovitură decisivă care trimite mingea în terenul advers astfel încât adversarul nu reușește să o ajungă sau să o returneze. Un winner poate fi, de exemplu, un serviciu as, un forehand puternic trimis pe linie sau o scurtă bine plasată. Numărul de lovituri câștigătoare ale unui jucător reflectă capacitatea acestuia de a domina și finaliza punctele.
Greșeală neforțată – eroare comisă de un jucător fără a fi constrâns de lovitura adversarului. Practic, jucătorul ratează o lovitură relativ ușoară sau comite o eroare în condiții favorabile, din propria greșeală (de concentrare, execuție, poziționare), și pierde punctul.
Greșeală forțată – eroare rezultată dintr-o lovitură bună a adversarului. În acest caz, jucătorul care greșește a fost forțat să lovească în condiții dificile – de exemplu, în alergare, foarte departe de corp, sau la o minge grea – datorită pressing-ului pus de adversar. Greșeala forțată apare când adversarul trimite o minge excelentă (foarte lungă, foarte rapidă sau bine plasată), iar jucătorul atinge mingea dar nu o poate returna corect în teren. Aceste erori sunt considerate provocate de meritul adversarului (și nu contorizează ca neforțate).
